Pentru că putem...

După ce am scris postarea anterioară intitulată Asa nu! m-am gândit cât de mulți profesori debutanți chiar aud astfel de cuvinte descurajante. de la cei care ar trebui să îi ajute. Apoi m-am întrebat ce l-ar determina pe un profesor mai experimenat să îi vorbească așa unui tânăr coleg aflat la început de drum: lipsa de interes?, ignoranța?, demotivarea personală?... chiar nu știu...

Potrivit legii, formarea iniţială pentru ocuparea funcţiilor didactice cuprinde:  formarea iniţială, teoretică, în specialitate, realizată prin universităţi , masterat didactic cu durata de 2 ani și stagiul practic cu durata de un an şcolar realizat într-o unitate de învăţământ, sub coordonarea unui profesor mentor.Deși acest lucru (existența unui profesor mentor) este stipulat în lege, este o realitate faptul că în școlile din România nu este reglementat statutul mentorului. Acest lucru este lăsat la latitudinea  fiecărei școli sau mai bine zis la voia întâmplării. În cazurile fericite există vreun cadru didactic mai experimentat care din proprie inițiativă, se oferă să îi dea sfaturi unui debutat pentru a-l ajuta în perioada de început. Ce se fac, în celelalte situații nefericite, profesorii debutanți? O parte dintre ei se descurcă cum pot, învață singuri, întreabă și reușesc. Cealaltă parte, însă... renunță. S-a constatat că la sfârșitul primului an de activitate, (perioada de stagiatură), foarte mulți dintre debutanți, se orientează către alte domenii de activitate. Și asta  nu doar din cauza salariului, ci şi din cauza absenţei programelor suport pentru depăşirea dificultăţilor de adaptare la mediul profesional.

Ce am putea face noi, cei cu mai multă experiență pentru colegii noștri debutanți? Eu cred că nu trebuie să așteptăm să primim o ”sarcină de serviciu” pentru a-l ajuta și îndruma pe cel la început de drum. Cred că trebuie să vină din noi dorința de a-l ghida și de a-l orienta pe drumul pe care îl are de parcurs. Un sfat, o vorbă, o încurajare... nu cred că e greu pentru nimeni să facă asta... 
Mi-aduc aminte cât de mult a contat pentru mine când m-am reîntors în învățământ și când, pot spune că aveam emoții asemănătoare cu ale unui debutant, deși îmi mai făcusem o dată debutul în învățământ, așadar, cât de mult a contat pentru mine când una dintre colegele mai experimentate, mi-a zis, la sfârșitul unei activități ”Bravo! De două ori bravo!”. Simplu dar important, nu?

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Mentorul meu

Când m-am inscris la programul de master ”Mentoratul în educație” de la Universitatea București, m-am întrebat ”De ce mentorat ?”, ”Vreau să fiu și eu mentorul cuiva?”, ”Ce mă legitimează să fiu un mentor ?”, ”Pot fi și eu oare un mentor bun?”. Apoi m-am gândit la cei care mi-au fost mie mentori. Mi-am amintit de profesorii mei. Am avut norocul sa am profesori foarte buni, de la care am învățat multe lucruri importante pentru devenirea mea. Însă mentori.... pot spune ca au fost trei: doamna profesoara elegantă și frumoasă care mi-a insuflat dragostea pentru muzica clasică, ducându-ne, cu clasa, săptămânal la Ateneul Român, la matineele duminicale; apoi am mai crescut și am învățat de la alta doamnă importantă pentru mine că trebuie să avem grijă ”să nu batem câmpii cu grație”, pentru că un om deștept își va da seama de asta. Tot ea m-a încurajat să visez și să scriu.. spunându-mi ca ”am condei”... Voi vorbi însă mai multe despre cel căruia îi datorez mare parte din ce am devenit,...
Citiți mai multe

Despre un proiect de suflet

Imagine
 Gramatica a început să îmi placă în clasa a VII-a, când am început pregătirea pentru examenul de admitere la liceu. Îmi aduc aminte și acum schemele colorate și detaliate pe care mi le explica pe îndelete doamna profesoară. Apoi, în liceu, am avut noroc cu minunata profesoară de limba și literatura română, doamna I.T, căreia îi datorez faptul că am început să privesc gramatica nu ca pe o disciplină pe care o înțelegeam pur și simplu, ci ca pe o pasiune. Pentru mine era o joacă. Analizele morfologice, sintactice, schemele mi se păreau banale. Mai târziu vânam greșelile de exprimare ale colegilor sau ale profesorilor și le notam la sfârșitul caietelor. Poate că nu degeaba, mă numise doamna profesoară responsabilă cu articolele pe teme de limba română din revista ”Pași pe nisip”, revista școlii noastre. Deși am dat admitere la o facultate din cadrul Academiei de Studii Economice, la examenul de admitere, una dintre probe a fost de gramatică. Nota a fost 9.92 și nici acum nu știu de c...
Citiți mai multe

Recunoștință învățătoarei mele : mi-a pus creionul în mână!

Imagine
”Visul începe cu un profesor care crede în tine...”(Dan Rather). Cu siguranță că fiecare dintre noi ne amintim de învățătoarea noastră. Nu vreau să vorbesc despre cazurile nefericite în care au fost mai multe învățătoare pe parcursul celor patru clase primare sau cazurile în care aceasta, învățătoarea, a lăsat o amintire neplăcută elevilor săi. Vreau să vorbesc despre amintirile frumoase pe care mulți dintre noi le avem din primii ani de școală. Îmi aduc aminte, chiar și după atât de mulți ani... vreo 36... de prima mea zi de școală. Eram în curtea școlii, la vestitul careu și așteptam cu emoții foarte mari să intru în clasă. Erau părinții mei cu mine, un pic mai departe era și fratele meu (elev în clasa a III-a deja) și mai recunoșteam vreo doi-trei copii cu care mă jucam în fața blocului. Aveam un nod în gât și îmi venea să plâng. Lângă mine se așezase un vecin din bloc, care era cu mine în aceeași clasă. El mă întrebă dacă îmi este frică.... Până să apuc să răspund, îmi spuse ...
Citiți mai multe