Despre Ionica, puiul de barză salvat...

Aventura puiului de barză, botezat de noi Ionică, a început într-o după-amiază de duminică, la căsuța noastră din Șelaru. Maria și Sabina, fetele mele inimoase, au venit la mine  și mi-au spus, impacientate, că unul dintre puii berzei, care avea cuib pe stâlpul de lângă curtea noastră, a căzut din cuib. Am fugit, împreună cu mama, către locul unde picase nefericita pasăre. Mulți vecini, copii și adulți, se strânseseră în jurul puiului de barză și își dădeau cu părerea: ”...l-au alungat din cuib frații lui!”, ”nu mai are nici o șansă”, ”ne pierdem vremea, oricum va muri”... Puiul de barză stătea culcat, în poziția în care ”aterizase”. Avea sânge la cioc, respira și ne privea. Privirea lui... parcă implora să-l ajutăm. Știam că berzele sunt păsări protejate în țara noastră și m-am gândit că sigur vom găsi rapid pe cineva care să îl salveze. Prin urmare... am început să caut un număr de telefon la care să solicit ajutor. Trebuie să vă spun că mi-a trecut prin cap să sun la 112, dar experiențele negative avute de fiecare dată când am solicitat ajutor la 112 m-au făcut să mă răzgândesc. Așadar, am sunat la primul nr. de telefon indicat de google, numărul unei asociații de voluntari care preciza că acordă ajutor 24/24 berzelor aflate în pericol. Nu a răspuns nimeni... Apoi am sunat la un medic veterinar, o cunoștință a unui vecin. A spus ca vine în 15 minute. Nu a venit... Într-un final, după multe alte încercări, a răspuns o doamnă de la asociația de voluntari. Mi-a spus că trebuie să aștept până a doua zi. Dacă supraviețuiește nopții, atunci mai vedem ce e de făcut. Am pus puiul de barză într-o cutie și l-am luat la noi în curte. I-am dat apă cu o seringă sterilă, l-am mângâiat și l-am lăsat singur până a doua zi. Dimineața următoare am descoperit cu bucurie, că puiul de barză se ridicase, stătea ghemuit și cu capul ridicat. Era un semn bun, m-am gândit eu. Și iarăși am început să dau telefoane. Doamna cu care vorbisem cu o seară înainte nu mi-a mai răspuns. Am sunat la primăria din sat, unde o doamnă drăguță mi-a dat telefonul medicului veterinar al comunei, medic care se presupune că în astfel de cazuri, trebuie să se implice. Am zis bine... ”se presupune” pentru că.... mi-a răspuns un domn, m-a ascultat și cu o voce plicitisită m-a întrebat : ”și ce vreți, doamnă, să mă urc eu pe stâlp să îl pun la loc???” . Nu, nu voiam asta.... dar nu am apucat să îi mai spun ceva pentru că mi-a închis telefonul. Apoi am sunat la Societatea Ornitologică Română. Sigur aici trebuia să primesc ajutor, nu? Că doar și cu asta ar trebui să se ocupe ornitologii, să se preocupe de salvarea păsărilor aflate în pericol. Dar... și de data asta m-am înșelat. Mi-a răspuns un domn, amabil de altfel, care a zis că ei nu au ce să facă și să mai încerc la diverse asociații de voluntari.... Nu m-am dat bătută! Trebuia să găsesc un ajutor. La un moment dat, îmi răspunde la telefon o domnișoară de la o altă asociație de voluntariat care activa pe undeva prin județul Sibiu. A fost foarte draguță domnișoara respectivă, mi-a zis că poate fi salvat puiul de barză, că a mai avut astfel de cazuri, că mă poate ajuta, dar trebuie să fac cumva să i-l duc acolo, pentru ca asociația lor nu dispune de personal suficient și nici de mijloace de transport pentru a prelua astfel de cazuri. Mi-a mai zis să mă grăbesc pentru că dacă nu este hrănit, în două-trei zile, puiul de barză va muri. I-am zis că mă gândesc la o soluție. Recunosc că mă speriau  200 de km până la Sibiu ca să duc barza. Nu sunt o șoferiță prea curajoasă. Am sunat la o firmă de transport animale vii. I-am explicat omului ce vreau și mi-a zis că mă costă 320 de euro. Pentru el prețul este același indiferent că transportă un tir de vaci sau că transportă un pui de barză rănit. Avea și el dreptate... Deci... ce să fac... Într-un final, Maria,  deșteapta mamei, îmi zice: ”Mami, de ce nu sunăm noi la Gradina Zoologică, că poate ei îl primesc!”. Chiar așa, m-am gândit eu, să încerc la Grădina Zoologică din Târgoviște. Dispecera a fost foarte binevoitoare și mi-a dat nr. de telefon al doamnei directoare a Grădinii Zoologice. Doamna directoare a zis că ne vor ajuta, că au specialiști veterinari și că ne așteaptă. Zis și făcut. Am luat puiul rănit, l-am pus în mașină și am plecat. Se vedea că e speriat. Sabina, curajoasa mamei, îl ținea, îl mângâia și vorbea cu el. Când am ajuns la Gradina Zoologică, doamna directoare, un om extraordinar, ne aștepta. Ne-a asigurat că vor avea grijă de puiul de barză. I-am spus că nu știm dacă e barză sau bărzoi dar că noi l-am botezat Ionică, pentru că toată întâmplarea se petrecuse pe 24 iunie, ziua Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul.  A promis că așa îl vor boteza și ei și ne-a spus că putem să o sunăm sau să o vizităm oricând pentru a vedea ce face Ionică al nostru. Am plecat liniștite.
După două săptămâni, a sunat mama la doamna directoare a Grădinii Zoologice care ne-a spus că Ionică trăiește și e foarte bine!
Sigur, poate vă gândiți că postarea aceasta nu prea are legătură cu tema inițială pentru care a fost creat acest blog, dar eu va asigur că are. A fi mentor pentru cineva presupune multe calități, printre care și altruismul, răbdarea, perseverența   și nu în ultimul rând credința că a face un bine necondiționat din când în când, oricui, îți umple sufletul de bucurie.
Așadar, dacă aveți drum prin Târgoviște, nu ratați vizita la Grădina Zoologică, unde poate îl veți vedea pe Ionică, puiul de barză din Șelaru salvat de niște oameni insistenți!