MENTOR... A FI SAU A NU FI...

După ce am scris postarea anterioară intitulată  Asa nu!  m-am gândit cât de mulți profesori debutanți chiar aud astfel de cuvinte descurajante. de la cei care ar trebui să îi ajute. Apoi m-am întrebat ce l-ar determina pe un profesor mai experimenat să îi vorbească așa unui tânăr coleg aflat la început de drum: lipsa de interes?, ignoranța?, demotivarea personală?... chiar nu știu... Potrivit legii, formarea iniţială pentru ocuparea funcţiilor didactice cuprinde:  formarea iniţială, teoretică, în specialitate , realizată prin universităţi , masterat didactic cu durata de 2 ani și stagiul practic cu durata de un an şcolar realizat într-o unitate de învăţământ, sub coordonarea unui profesor mentor. Deși acest lucru (existența unui profesor mentor) este stipulat în lege, este o realitate faptul că în școlile din România nu este reglementat statutul mentorului. Acest lucru este lăsat la latitudinea   fiecărei școli sau mai bine zis la voia întâmplării. În cazurile f...

Pentru că într-o postare anterioară  (vezi aici) am vorbit despre cât de mult a contat ajutorul pe care mi l-a dat învățătoarea mea când eram în primul an la catedră, m-am gandit să scriu câteva din cele mai descurajante replici pe care i le poate da un mentor unui debutant. Deși... în situațiile respective, cred că nu mai putem vorbi despre un mentor ci mai degrabă despre un coleg rău, un om plictisit de viață... Așadar, voi, mentorilor, să nu ziceți /faceți așa!!! -            ”Sper să nu mă dezamăgești!” -           ”Ești cam tânăr/tânără și fără experiență.” -           ”Nu este corect nimic din ce ai făcut la clasă!” -           ”Ești prea moale.” -           ”Nu am timp acum de tine.” -           ”...

”Visul începe cu un profesor care crede în tine...”(Dan Rather). Cu siguranță că fiecare dintre noi ne amintim de învățătoarea noastră. Nu vreau să vorbesc despre cazurile nefericite în care au fost mai multe învățătoare pe parcursul celor patru clase primare sau cazurile în care aceasta, învățătoarea, a lăsat o amintire neplăcută elevilor săi. Vreau să vorbesc despre amintirile frumoase pe care mulți dintre noi le avem din primii ani de școală. Îmi aduc aminte, chiar și după atât de mulți ani... vreo 36... de prima mea zi de școală. Eram în curtea școlii, la vestitul careu și așteptam cu emoții foarte mari să intru în clasă. Erau părinții mei cu mine, un pic mai departe era și fratele meu (elev în clasa a III-a deja) și mai recunoșteam vreo doi-trei copii cu care mă jucam în fața blocului. Aveam un nod în gât și îmi venea să plâng. Lângă mine se așezase un vecin din bloc, care era cu mine în aceeași clasă. El mă întrebă dacă îmi este frică.... Până să apuc să răspund, îmi spuse ...

Când m-am inscris la programul de master ”Mentoratul în educație” de la Universitatea București, m-am întrebat ”De ce mentorat ?”, ”Vreau să fiu și eu mentorul cuiva?”, ”Ce mă legitimează să fiu un mentor ?”, ”Pot fi și eu oare un mentor bun?”. Apoi m-am gândit la cei care mi-au fost mie mentori. Mi-am amintit de profesorii mei. Am avut norocul sa am profesori foarte buni, de la care am învățat multe lucruri importante pentru devenirea mea. Însă mentori.... pot spune ca au fost trei: doamna profesoara elegantă și frumoasă care mi-a insuflat dragostea pentru muzica clasică, ducându-ne, cu clasa, săptămânal la Ateneul Român, la matineele duminicale; apoi am mai crescut și am învățat de la alta doamnă importantă pentru mine că trebuie să avem grijă ”să nu batem câmpii cu grație”, pentru că un om deștept își va da seama de asta. Tot ea m-a încurajat să visez și să scriu.. spunându-mi ca ”am condei”... Voi vorbi însă mai multe despre cel căruia îi datorez mare parte din ce am devenit,...

” Noi ne trăim viața prin ceea ce obținem, dar facem o viață prin ceea ce dăruim ” (Winston Churchill) Cât adevăr există în aceste cuvinte! Câți dintre noi nu ne gândim la un moment dat: ”Unde am ajuns?”, ”Ce am realizat până acum?”, ”Asta am visat?” ”Sunt mulțumit?”. Dar oare nu ar trebui să ne gândim mai mult și la: ”Datorită cui fac ceea ce fac?”, ”Cine mi-a influențat deciziile?”, ”Cine mi-a oferit suportul de care am avut nevoie?” sau ”Cine m-a  încurajat să ajung aici?” Pentru că, sunt sigură că, fiecare dintre noi, de-a lungul vieții, întâlnim oameni care au ceva de spus în ”povestea noastră”. Sunt oameni care vin și pleacă, sunt oameni care rămân... sunt oameni cu care întâlnirea nu este întâmplătoare. De cele mai multe ori, nu ne dăm seama de rolul lor în viața noastră decât după foarte mult timp.  Privind și eu retrospectiv... mi-am amintit de toți, sau aproape toți, oamenii care au contribuit la ”povestea mea” de până acum... Sigur, primele figuri care mi-au venit...