MENTOR... A FI SAU A NU FI...

Aventura puiului de barză, botezat de noi Ionică, a început într-o după-amiază de duminică, la căsuța noastră din Șelaru. Maria și Sabina, fetele mele inimoase, au venit la mine  și mi-au spus, impacientate, că unul dintre puii berzei, care avea cuib pe stâlpul de lângă curtea noastră, a căzut din cuib. Am fugit, împreună cu mama, către locul unde picase nefericita pasăre. Mulți vecini, copii și adulți, se strânseseră în jurul puiului de barză și își dădeau cu părerea: ”. ..l-au alungat din cuib frații lui!”, ” nu mai are nici o șansă ”, ” ne pierdem vremea, oricum va muri ”... Puiul de barză stătea culcat, în poziția în care ”aterizase”. Avea sânge la cioc, respira și ne privea. Privirea lui... parcă implora să-l ajutăm. Știam că berzele sunt păsări protejate în țara noastră și m-am gândit că sigur vom găsi rapid pe cineva care să îl salveze. Prin urmare... am început să caut un număr de telefon la care să solicit ajutor. Trebuie să vă spun că mi-a trecut prin cap să sun la 112,...

Într-o dimineață, acum vreo două săptămâni, aud la radio următoarea știre: ” România este pe ultimul loc în Europa la încrederea în profesori, conform unui studiu realizat de Fundația România Business Leader (RBL) și D&D Research. Indexul este bazat pe evaluarea respectului copiilor fata de dascăli. ” Am vrut să încep să comentez știrea împreună cu colega mea cu care mergeam spre serviciul nostru... adică spre școală... amândouă fiind învățătoare. Dar nu am putut. Am tăcut. Eram tristă. În câteva minute urma să intru în clasă și mă gandeam : ”Oare elevii mei au sau nu încredere în mine?”. Sunt mici încă, sunt clasa a II-a, sunt la vârsta la care doamna învățătoare este mămica de la școală. Știu că au încredere în mine. Dar ce se întâmplă mai târziu, când cresc. De ce se pierde această încredere în profesor? De ce în România de azi s-a ajuns la asta? Spun ”România de azi” pentru că atunci când eram eu elevă, exista un foarte mare respect și totodată încredere în cel de la catedr...

Saptămâna aceasta, a avut loc un eveniment de mare amploare la Ateneul Român. Mai exact este vorba despre Concertul Extraordinar ”Enescu Alumni - 60 ani”, organizat de Colegiul Național de Muzică ”George Enescu” din București. Așa cum spuneam, a fost un eveniment de mare amploare, cu interpreți, invitați dar și public de excepție! A fost însă și un eveniment cu mare încărcătură emoțională. Priveam, din loja în care stăteam, minunata sală mare a Ateneului, o sală încărcată de istorie și de cultură, dar și de numeroasele emoții încercate de-a lungul timpului, la numeroasele spectacole, de către cei care au fost aici. La fel și în seara marelui eveniment despre care vreau să vorbesc am simțit cum deasupra tuturor pluteau emoții. Da, multe emoții, emoții de toate felurile. Au fost emoțiile unei doamne directoare care a invitat alături de ea, pe scenă, o fostă doamnă directoare, pe care o cunoștea de când era elevă... a fost ca o ”predare de ștafetă”, sau ca o legătură unică ce se creează...

După ce am scris postarea anterioară intitulată  Asa nu!  m-am gândit cât de mulți profesori debutanți chiar aud astfel de cuvinte descurajante. de la cei care ar trebui să îi ajute. Apoi m-am întrebat ce l-ar determina pe un profesor mai experimenat să îi vorbească așa unui tânăr coleg aflat la început de drum: lipsa de interes?, ignoranța?, demotivarea personală?... chiar nu știu... Potrivit legii, formarea iniţială pentru ocuparea funcţiilor didactice cuprinde:  formarea iniţială, teoretică, în specialitate , realizată prin universităţi , masterat didactic cu durata de 2 ani și stagiul practic cu durata de un an şcolar realizat într-o unitate de învăţământ, sub coordonarea unui profesor mentor. Deși acest lucru (existența unui profesor mentor) este stipulat în lege, este o realitate faptul că în școlile din România nu este reglementat statutul mentorului. Acest lucru este lăsat la latitudinea   fiecărei școli sau mai bine zis la voia întâmplării. În cazurile f...

Pentru că într-o postare anterioară  (vezi aici) am vorbit despre cât de mult a contat ajutorul pe care mi l-a dat învățătoarea mea când eram în primul an la catedră, m-am gandit să scriu câteva din cele mai descurajante replici pe care i le poate da un mentor unui debutant. Deși... în situațiile respective, cred că nu mai putem vorbi despre un mentor ci mai degrabă despre un coleg rău, un om plictisit de viață... Așadar, voi, mentorilor, să nu ziceți /faceți așa!!! -            ”Sper să nu mă dezamăgești!” -           ”Ești cam tânăr/tânără și fără experiență.” -           ”Nu este corect nimic din ce ai făcut la clasă!” -           ”Ești prea moale.” -           ”Nu am timp acum de tine.” -           ”...

”Visul începe cu un profesor care crede în tine...”(Dan Rather). Cu siguranță că fiecare dintre noi ne amintim de învățătoarea noastră. Nu vreau să vorbesc despre cazurile nefericite în care au fost mai multe învățătoare pe parcursul celor patru clase primare sau cazurile în care aceasta, învățătoarea, a lăsat o amintire neplăcută elevilor săi. Vreau să vorbesc despre amintirile frumoase pe care mulți dintre noi le avem din primii ani de școală. Îmi aduc aminte, chiar și după atât de mulți ani... vreo 36... de prima mea zi de școală. Eram în curtea școlii, la vestitul careu și așteptam cu emoții foarte mari să intru în clasă. Erau părinții mei cu mine, un pic mai departe era și fratele meu (elev în clasa a III-a deja) și mai recunoșteam vreo doi-trei copii cu care mă jucam în fața blocului. Aveam un nod în gât și îmi venea să plâng. Lângă mine se așezase un vecin din bloc, care era cu mine în aceeași clasă. El mă întrebă dacă îmi este frică.... Până să apuc să răspund, îmi spuse ...

Când m-am inscris la programul de master ”Mentoratul în educație” de la Universitatea București, m-am întrebat ”De ce mentorat ?”, ”Vreau să fiu și eu mentorul cuiva?”, ”Ce mă legitimează să fiu un mentor ?”, ”Pot fi și eu oare un mentor bun?”. Apoi m-am gândit la cei care mi-au fost mie mentori. Mi-am amintit de profesorii mei. Am avut norocul sa am profesori foarte buni, de la care am învățat multe lucruri importante pentru devenirea mea. Însă mentori.... pot spune ca au fost trei: doamna profesoara elegantă și frumoasă care mi-a insuflat dragostea pentru muzica clasică, ducându-ne, cu clasa, săptămânal la Ateneul Român, la matineele duminicale; apoi am mai crescut și am învățat de la alta doamnă importantă pentru mine că trebuie să avem grijă ”să nu batem câmpii cu grație”, pentru că un om deștept își va da seama de asta. Tot ea m-a încurajat să visez și să scriu.. spunându-mi ca ”am condei”... Voi vorbi însă mai multe despre cel căruia îi datorez mare parte din ce am devenit,...